Lorelai

"O bucata femeie nebuna! Da, pe albastru, ala mai inchis. Ramane!"

Cred ca asta a fost discutia pe care a avut-o persoana care s-a ocuapt de destinul meu de azi cu astrele in momentul in care le-a mituit sa se alinieze asa.

Dupa ce proiectul prezentat de dimineata a primit o nota in concordanta perfecta cu munca depusa pentru el, cel putin din partea mea, si a fost desfiintat de catre unul dintre cei mai tari profi pe care i-am avut vreodata, mi-am pus ochelarii pe nas si am pornit spre masina.

M-am simtit invizibila in cele cateva sute de metrii pe care le-am avut pana la masina. Mi-a placut. Era cald. Parcul era plin de oameni, de toate felurile. Toate felurile de oameni si eu. Ascunsa in spatele ochelarilor, eram departe de orice intrebari, priviri, presupuneri, critici, dorinte, sperante ale oamenilor pe langa care treceam. Si mi-a placut. A trecut ceva timp de cand nu m-am mai simtit atat de bine eu cu mine si cu ochelarii albi.

Am baut cafea in casa cu sac de box in hol. Am baut prea multa cafea. Nu mai fac. Am barfit. Asta o sa mai fac, desi nu e frumos. Am fost la cumparaturi si sunt mai mult decat fericita ca am cheltuit putin si am cumparat suficient si maxim frumos. Sunt mandra de noi baby! Mai facem!

Apoi am venit acasa si fac nimic de atunci. Nici sa dorm n-am apucat. M-am uitat la seriale de Jerry Bruckheimer. CSI si numaistiucumcuavocati.

Daca va intrebati unde e femeia nebuna pe albastru, e aici, in fata monitorului. O femeie care se simte fetita, care si-a pictat cu maiestrie unghiile prea lungi cu albastru, careia ii e frica, de ea, de el si mai ales de ei impreuna. A devenit geloasa, a devenit posesiva, a inceput sa reproseze lucruri si sa aiba asteptari. Tot ceea ce si-a promis ca va evita mereu. S-a transformat in femeia nebuna pe care nici ea nu o intelege desi se chinuie atat de mult. Se vede ca se chinuie si vrea si-si da silinta si incearca si-si doreste si asteapta si ar cere...dar s-a intimidat un pic. Asa ca nu mai cere. Tace. E mai simplu. E mai liniste. E mai sigur. E mai...ea.

Si daca tocmai tacerea asta a transformat-o in femeia nebuna cu unghii albastre?

Momentan o sa o trimit sa doarma. Poate cine se ocupa de destinul meu maine o sa fie mai inventiv si o sa imi aduca ceva nou, nu ceva ce cunosc de cand ma stiu si urasc tot de atunci.

Maine o sa ramana doar unghiile albastre. Femeia nebuna va fi istorie.

Da! Ultima postare!

Lucrurile vin si pleaca! Ca si oamenii de altfel. Vin, se joaca frumos cu cuvintele, ating niste puncte sensibile, le place, te saruta pe umar si pleaca.

De maine voi fi din nou lipsita de tehnologie. Laptopul pleaca. Sper ca va fi inlocuit, sambata cel tarziu de una bucata calculator nou nout care va functiona brici pe turbo sistem. Nu de alta, dar telefonul meu nu suporta si messenger si facebook si sms simultan. Nu e tocmai genul multitasking. Bine macar ca se stie cu apel in asteptare!

Am fost la concert la ghici cine. La Laur. Bun baiat. Canta bine, face astmosfera si il prinde rosu. A meritat cei 20 de lei pe care i-am investit in biletul de intrare si cei 20 dati pe green apple. Nu prea stiu de ce a simtit amicul provincial Bibanul sa incheie seara cu piesele lui, dar sper ca a reusit sa inteleaga niste lucruri cand s-a trezit singur singurel in far' de griji.

Saptamana asta, programul minunat de munca m-a ajutat sa imi fac un program de masa mirobolant. Exceptand ceea ce nu mananc acasa, mananc pe fuga la munca daca imi amintesc, avem ceea ce mananc noaptea. N-am ajuns in nicio seara mai devreme de 1 acasa si inainte de asta am simtit o nevoie acuta de a manca. Eh, vorba lui Laur, "a doua oara nu mai fac, mi-am bagat mintile in cap, promit ca o sa fiu cumine, de acuma inainte...". A hotarat el ca e ultima masa la Mc si eu nu pot decat sa fiu de acord. Asa sa fie!

Gata, sterg si ultimele urme ale prezentei mele pe laptopul minune caruia ii multumesc pe aceasta cale pt prezenta si suport si iau tricoul alb, sosetele pufoase, perna neagra cu blanita in brate si nani!

De cate ori nu v-ati hotarat sa incepeti ceva nou, sau sa schimbati ceva...de luni, de la 1, dupa rev si alte date care suna mai mult a inceputuri bune decat prezentul? Si dupa ce ati hotarat o data din asta minunata in viitor, de cate ori ati si respectat-o?

In cazul meu raspunsul e simplu: niciodata!! Ma gandesc sa ma apuc de Pilates de 2 ani, ma gandesc sa ma apuc de Montignac de 4 luni, ma gandesc sa ma apuc de cele doua impreuna de vreo luna, ma gandesc sa ma reapuc de citit de cand m-am lasat, ma gandesc sa ma duc la scoala de cand am inceput-o si imediat o termin, ma gandesc sa vad totul mai roz si mai puficizat de la ultima sesiune de gri stuficizat etc. In afara de concluzia aia evidenta cu "gandesc prea mult" mai e si aia cu "da' n-ai facut nimic".

Asa ca, datorita sesizarii unui bun prieten, m-am hotarat sa incep sa fac ceva de azi. Inceputul va fi light, voi vedea lucrurile bune din ceea ce mi se intampla. Am ajuns astfel la concluzia ca desi nu am avut curent pana am plecat la munca(lipsa de apa calda, internet si tv),am avut impresia ca am pana pe dreapta fata tot drumul spre munca, au picat unele si altele la munca, mi s-a confirmat ca am pana pe dreapta fata cand am plecat la ora 23 de la munca, si afara ninge de deabia vad, ziua mea a fost chiar buna. De dimineata am avut timp sa mananc si sa gatesc, la munca nu m-am plictisit si acum am baut o apa plata si lamaie in barul in care nu are suc de printese cu trei scorpioni. Da, trei, si am facut fata si a fost chiar simpatic.

A trebui sa ocolesc jumatate de cartier ca sa nu raman fara carnet pt ca ma pregateam sa intorc pe linia dubla continua si am zarit printre nameti masina de Politie. E bine totusi ca am vazut-o, pentru ca ma vazusera si ei dragii pe mine!

Cred ca nu mi s-a mai intamplat de cand eram mica sa pasesc cu mila prin zapada prin care nu a mai calcat nimeni inaintea mea si sa simt cum mi se umple suflteul de bucurie la scartaitul de sub talpi. Mie nu imi place iarna, dar de azi o voi vedea altfel!

Am intrat in casa cu picioarele bocna si am dat jos botinele negre pline de zapada care fusese alba inainte de a urca cele trei etaje. Am dat jos blugii, manusile si esarfa mov, am luat sosetele pufoase si stau si scriu, in roz, cu unghii inca rosii.

Afara ninge asa frumos si e asa multa zapada a nimanui. E noua, neatinsa, alba si pura. Asa e azi. Maine va fi altfel.

Vreau sa ma alint, sa se joace in parul meu, sa ma sarute, sa ma atinga, sa ma simta, sa se piarda in parfumul meu, sa se rataceasca prin gropitele de pe umerii mei, sa se uite in ochii mei verzi, sa ma vrea si sa il vreau si eu. Asta o las sa fie de maine!

Am fost la tara. Cred ca mi-a inghetat si sufletul. Rectific! Fara "cred"!

M-am certat cu tata pe drum. A fost prima data cand am ridicat tonul la el si a tacut. M-am facut mare. Ma sperie asta cateodata. As vrea sa fiu iar mica si sa ne jucam in sufragerie langa canapeaua veche cu manere retapitate. Atunci ma gadilam. Radeam de rasuna casa cate o seara intreaga amandoi si mama se uita la noi cu drag. Acum nimic nu mai e la fel. Eu nu ma mai gadil, casa nu mai rasuna de rasete si mama nu ne mai priveste cu drag. S-a schimbat totul parca prea repede si prea mult si mi-e greu uneori sa tin pasul.

M-am intors in casa in care am crescut si-n care mi-am petrecut toate verile. Casa mea cu etaj, cu balcon de pe care se vad noaptea atat de frumos muntii si stelele, cu pisici care torc si se alinta la mine in brate, cu soare, cu cald, cu frig, cu zapada, dar mai ales cu dragoste. Cel putin asa era. Asa era pana acum doi ani aproape, cand a inceput sa nu se mai vada dragostea si sa se umple casa cu tristete. Ma astept de fiecare data sa ii gasesc pe amandoi acolo, cu zambetul plin de dor pe buze, spunandu-mi "Cili". Dar nu mai sunt in casa cu etaj, nu mai sunt nici macar in casele lor. Sun undeva departe, dar nu destul de departe cat sa pot uita vreodata ce au insemnat amandoi 20, respectiv 21 de ani pentru mine, pentru bunica, pentru tata si pentru toti ai lor. Singurul moment in care nu am mai simtit frigul de afara a fost cel in care mi-am croit drum prin zapada pana la voi, inainte sa plec. Cine ar fi crezut ca va fi asa?!

Am condus patru ore prin munti. Cand eram mica, imi doream sa am o masina cu care sa o duc pe bunica la tara. Acum o am. Am facut drumul ala de atatea ori ca deja mi-e groaza. Nu-l mai vreau. E un drum urat, de care ma mai las legata doar de amintirile urate. Un drum cu gropi imense. Inca ma intreb cand o sa pot da statul in judecata pentru ca mi-au distrus din nou amortizorul pe dreapta. Simt cum mi se opreste inima cand trebuie sa ma pierd printr-un crater dupa un slalom nebun printre multe altele, din care credeam ca am iesit invingatoare. Groaznice drumuri mai are tara asta!


Sunt dezorientata. Am lipsit doua zile si mi se pare o vesnicie. Ma simt rupta de toti si de toate, lipsita de chef si de viata. Vreau o perioada cu mine. Fara tine. Fara ea. Fara voi. Cu mine. Sa ma caut, sa ma gasesc.

Maine poate va fi iar roz. "Lasa ca te indragostesti de altcineva." Dar poate ca nu vreau!

Piesa asta m-a facut sa zambesc azi. Sper sa functioneze si la voi.

"'Cause I'd get a thousand hugs from ten thousand lightning bugs
As they tried to teach me how to dance"

Azi a fost baba mea si habar nu am ce mi-a prezis. O zi insorita, o parte calduroasa, o parte mai putin, in care a batut vantul. Eu n-am prea vazut-o. Am muncit. Erau jaluzelele trase. Nu era nici frig nici cald inauntru. Era bine. Am iesit de acolo cu ochelarii de soare pe nas. Aveam geaca de piele si botinele negre. Eram cu blugii gri cu paiete pe buzunare. De sub geaca se vedea pulloverul petrol, de aceeasi culoare cu esarfa si cu geanta noua. Mi-a placut in masina albastra cu ochelarii albi si cu soarele galben ce-si trimitea razele inspre mine.

Oamenii sunt vulgari. Prea. In felul in care vorbesc, in care se imbraca, in care arata, in care fac sex, in care isi doresc sa faca sex, in care se cearta, in care se despart. Nu-mi plac oamenii prea vulgari. Eu injur doar la volan. Azi am fost vulgara.

A fost o zi frumoasa. Am incheiat-o in mov, cu Sangria rosie, cu ochi verzi si asternuturi albe care ma cheama. M-a obosit ziua asta plina de culori. Mi-as mai fi dorit un sarut cu fluturi turcoaz. N-a fost sa fie.

Am avut curcubeul meu azi, chiar daca nu a fost al tuturor. Va dau si voua un pic din el.

Poftim!