Am fost la tara. Cred ca mi-a inghetat si sufletul. Rectific! Fara "cred"!
M-am certat cu tata pe drum. A fost prima data cand am ridicat tonul la el si a tacut. M-am facut mare. Ma sperie asta cateodata. As vrea sa fiu iar mica si sa ne jucam in sufragerie langa canapeaua veche cu manere retapitate. Atunci ma gadilam. Radeam de rasuna casa cate o seara intreaga amandoi si mama se uita la noi cu drag. Acum nimic nu mai e la fel. Eu nu ma mai gadil, casa nu mai rasuna de rasete si mama nu ne mai priveste cu drag. S-a schimbat totul parca prea repede si prea mult si mi-e greu uneori sa tin pasul.
M-am intors in casa in care am crescut si-n care mi-am petrecut toate verile. Casa mea cu etaj, cu balcon de pe care se vad noaptea atat de frumos muntii si stelele, cu pisici care torc si se alinta la mine in brate, cu soare, cu cald, cu frig, cu zapada, dar mai ales cu dragoste. Cel putin asa era. Asa era pana acum doi ani aproape, cand a inceput sa nu se mai vada dragostea si sa se umple casa cu tristete. Ma astept de fiecare data sa ii gasesc pe amandoi acolo, cu zambetul plin de dor pe buze, spunandu-mi "Cili". Dar nu mai sunt in casa cu etaj, nu mai sunt nici macar in casele lor. Sun undeva departe, dar nu destul de departe cat sa pot uita vreodata ce au insemnat amandoi 20, respectiv 21 de ani pentru mine, pentru bunica, pentru tata si pentru toti ai lor. Singurul moment in care nu am mai simtit frigul de afara a fost cel in care mi-am croit drum prin zapada pana la voi, inainte sa plec. Cine ar fi crezut ca va fi asa?!
Am condus patru ore prin munti. Cand eram mica, imi doream sa am o masina cu care sa o duc pe bunica la tara. Acum o am. Am facut drumul ala de atatea ori ca deja mi-e groaza. Nu-l mai vreau. E un drum urat, de care ma mai las legata doar de amintirile urate. Un drum cu gropi imense. Inca ma intreb cand o sa pot da statul in judecata pentru ca mi-au distrus din nou amortizorul pe dreapta. Simt cum mi se opreste inima cand trebuie sa ma pierd printr-un crater dupa un slalom nebun printre multe altele, din care credeam ca am iesit invingatoare. Groaznice drumuri mai are tara asta!
Sunt dezorientata. Am lipsit doua zile si mi se pare o vesnicie. Ma simt rupta de toti si de toate, lipsita de chef si de viata. Vreau o perioada cu mine. Fara tine. Fara ea. Fara voi. Cu mine. Sa ma caut, sa ma gasesc.
Maine poate va fi iar roz. "Lasa ca te indragostesti de altcineva." Dar poate ca nu vreau!
Piesa asta m-a facut sa zambesc azi. Sper sa functioneze si la voi.
"'Cause I'd get a thousand hugs from ten thousand lightning bugs
As they tried to teach me how to dance"
M-am certat cu tata pe drum. A fost prima data cand am ridicat tonul la el si a tacut. M-am facut mare. Ma sperie asta cateodata. As vrea sa fiu iar mica si sa ne jucam in sufragerie langa canapeaua veche cu manere retapitate. Atunci ma gadilam. Radeam de rasuna casa cate o seara intreaga amandoi si mama se uita la noi cu drag. Acum nimic nu mai e la fel. Eu nu ma mai gadil, casa nu mai rasuna de rasete si mama nu ne mai priveste cu drag. S-a schimbat totul parca prea repede si prea mult si mi-e greu uneori sa tin pasul.
M-am intors in casa in care am crescut si-n care mi-am petrecut toate verile. Casa mea cu etaj, cu balcon de pe care se vad noaptea atat de frumos muntii si stelele, cu pisici care torc si se alinta la mine in brate, cu soare, cu cald, cu frig, cu zapada, dar mai ales cu dragoste. Cel putin asa era. Asa era pana acum doi ani aproape, cand a inceput sa nu se mai vada dragostea si sa se umple casa cu tristete. Ma astept de fiecare data sa ii gasesc pe amandoi acolo, cu zambetul plin de dor pe buze, spunandu-mi "Cili". Dar nu mai sunt in casa cu etaj, nu mai sunt nici macar in casele lor. Sun undeva departe, dar nu destul de departe cat sa pot uita vreodata ce au insemnat amandoi 20, respectiv 21 de ani pentru mine, pentru bunica, pentru tata si pentru toti ai lor. Singurul moment in care nu am mai simtit frigul de afara a fost cel in care mi-am croit drum prin zapada pana la voi, inainte sa plec. Cine ar fi crezut ca va fi asa?!
Am condus patru ore prin munti. Cand eram mica, imi doream sa am o masina cu care sa o duc pe bunica la tara. Acum o am. Am facut drumul ala de atatea ori ca deja mi-e groaza. Nu-l mai vreau. E un drum urat, de care ma mai las legata doar de amintirile urate. Un drum cu gropi imense. Inca ma intreb cand o sa pot da statul in judecata pentru ca mi-au distrus din nou amortizorul pe dreapta. Simt cum mi se opreste inima cand trebuie sa ma pierd printr-un crater dupa un slalom nebun printre multe altele, din care credeam ca am iesit invingatoare. Groaznice drumuri mai are tara asta!
Sunt dezorientata. Am lipsit doua zile si mi se pare o vesnicie. Ma simt rupta de toti si de toate, lipsita de chef si de viata. Vreau o perioada cu mine. Fara tine. Fara ea. Fara voi. Cu mine. Sa ma caut, sa ma gasesc.
Maine poate va fi iar roz. "Lasa ca te indragostesti de altcineva." Dar poate ca nu vreau!
Piesa asta m-a facut sa zambesc azi. Sper sa functioneze si la voi.
"'Cause I'd get a thousand hugs from ten thousand lightning bugs
As they tried to teach me how to dance"
Asculta mai multe audio Muzica
3 comentarii:
Dada, a funcţionat. Când l-am văzut p'ăla cât Piaţa Romană cântând la ceea ce pare o chitară pentru Frodo, am zis că-i un spuf. Dar nu e.
Ce trist ca asa cred unii ca te faci mare: cand tipi, cand te certi, samd... Nu ca tu ai inventat-o, stiu ca multi se comporta asa caci asa o cer multi, dar zic... Ce societate urata.
Nu faptul in sine m-a facut sa ma simt mare ci ca am reusit sa iau atitudine in fata lui si sa imi sustin punctul de vedere.
Pentru o persoana ca mine, tipat este extraordinar de mult spus. Sunt enervant de calma:)
Trimiteți un comentariu
Te ascult...