"O bucata femeie nebuna! Da, pe albastru, ala mai inchis. Ramane!"
Cred ca asta a fost discutia pe care a avut-o persoana care s-a ocuapt de destinul meu de azi cu astrele in momentul in care le-a mituit sa se alinieze asa.
Dupa ce proiectul prezentat de dimineata a primit o nota in concordanta perfecta cu munca depusa pentru el, cel putin din partea mea, si a fost desfiintat de catre unul dintre cei mai tari profi pe care i-am avut vreodata, mi-am pus ochelarii pe nas si am pornit spre masina.
M-am simtit invizibila in cele cateva sute de metrii pe care le-am avut pana la masina. Mi-a placut. Era cald. Parcul era plin de oameni, de toate felurile. Toate felurile de oameni si eu. Ascunsa in spatele ochelarilor, eram departe de orice intrebari, priviri, presupuneri, critici, dorinte, sperante ale oamenilor pe langa care treceam. Si mi-a placut. A trecut ceva timp de cand nu m-am mai simtit atat de bine eu cu mine si cu ochelarii albi.
Am baut cafea in casa cu sac de box in hol. Am baut prea multa cafea. Nu mai fac. Am barfit. Asta o sa mai fac, desi nu e frumos. Am fost la cumparaturi si sunt mai mult decat fericita ca am cheltuit putin si am cumparat suficient si maxim frumos. Sunt mandra de noi baby! Mai facem!
Apoi am venit acasa si fac nimic de atunci. Nici sa dorm n-am apucat. M-am uitat la seriale de Jerry Bruckheimer. CSI si numaistiucumcuavocati.
Daca va intrebati unde e femeia nebuna pe albastru, e aici, in fata monitorului. O femeie care se simte fetita, care si-a pictat cu maiestrie unghiile prea lungi cu albastru, careia ii e frica, de ea, de el si mai ales de ei impreuna. A devenit geloasa, a devenit posesiva, a inceput sa reproseze lucruri si sa aiba asteptari. Tot ceea ce si-a promis ca va evita mereu. S-a transformat in femeia nebuna pe care nici ea nu o intelege desi se chinuie atat de mult. Se vede ca se chinuie si vrea si-si da silinta si incearca si-si doreste si asteapta si ar cere...dar s-a intimidat un pic. Asa ca nu mai cere. Tace. E mai simplu. E mai liniste. E mai sigur. E mai...ea.
Si daca tocmai tacerea asta a transformat-o in femeia nebuna cu unghii albastre?
Momentan o sa o trimit sa doarma. Poate cine se ocupa de destinul meu maine o sa fie mai inventiv si o sa imi aduca ceva nou, nu ceva ce cunosc de cand ma stiu si urasc tot de atunci.
Maine o sa ramana doar unghiile albastre. Femeia nebuna va fi istorie.
Cred ca asta a fost discutia pe care a avut-o persoana care s-a ocuapt de destinul meu de azi cu astrele in momentul in care le-a mituit sa se alinieze asa.
Dupa ce proiectul prezentat de dimineata a primit o nota in concordanta perfecta cu munca depusa pentru el, cel putin din partea mea, si a fost desfiintat de catre unul dintre cei mai tari profi pe care i-am avut vreodata, mi-am pus ochelarii pe nas si am pornit spre masina.
M-am simtit invizibila in cele cateva sute de metrii pe care le-am avut pana la masina. Mi-a placut. Era cald. Parcul era plin de oameni, de toate felurile. Toate felurile de oameni si eu. Ascunsa in spatele ochelarilor, eram departe de orice intrebari, priviri, presupuneri, critici, dorinte, sperante ale oamenilor pe langa care treceam. Si mi-a placut. A trecut ceva timp de cand nu m-am mai simtit atat de bine eu cu mine si cu ochelarii albi.
Am baut cafea in casa cu sac de box in hol. Am baut prea multa cafea. Nu mai fac. Am barfit. Asta o sa mai fac, desi nu e frumos. Am fost la cumparaturi si sunt mai mult decat fericita ca am cheltuit putin si am cumparat suficient si maxim frumos. Sunt mandra de noi baby! Mai facem!
Apoi am venit acasa si fac nimic de atunci. Nici sa dorm n-am apucat. M-am uitat la seriale de Jerry Bruckheimer. CSI si numaistiucumcuavocati.
Daca va intrebati unde e femeia nebuna pe albastru, e aici, in fata monitorului. O femeie care se simte fetita, care si-a pictat cu maiestrie unghiile prea lungi cu albastru, careia ii e frica, de ea, de el si mai ales de ei impreuna. A devenit geloasa, a devenit posesiva, a inceput sa reproseze lucruri si sa aiba asteptari. Tot ceea ce si-a promis ca va evita mereu. S-a transformat in femeia nebuna pe care nici ea nu o intelege desi se chinuie atat de mult. Se vede ca se chinuie si vrea si-si da silinta si incearca si-si doreste si asteapta si ar cere...dar s-a intimidat un pic. Asa ca nu mai cere. Tace. E mai simplu. E mai liniste. E mai sigur. E mai...ea.
Si daca tocmai tacerea asta a transformat-o in femeia nebuna cu unghii albastre?
Momentan o sa o trimit sa doarma. Poate cine se ocupa de destinul meu maine o sa fie mai inventiv si o sa imi aduca ceva nou, nu ceva ce cunosc de cand ma stiu si urasc tot de atunci.
Maine o sa ramana doar unghiile albastre. Femeia nebuna va fi istorie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Te ascult...