:)

RSS

Urme.

Ma trezesc in fiecare dimineata cu urme de asternut pe piept si parca dor. Parca m-ar fi presat cineva o noapte intreaga ca sa se asigure ca dimineata urmele vor ramane marturia a ceva. Cateodata si sosetele pufoase lasa bratari pe glezne indrumand tinuta din ziua respectiva spre una ce contine pantaloni lungi care sa ascunda urmele. Deci da...urmele de noapte le ascunzi cu haine. Urmele de noapte nedormita le ascunzi cu farduri neaparat mate si ochelari de soare cand vremea se hotaraste sa te sustina.

Urmele de ceara de pe rochia de nunta le scoti cu o foaie de hartie si fierul de calcat. Dupa ce le scoti poti sa te pregatesti pentru urmatoarea nunta. De maine. Rochia crem cu funda neagra a cerut pantofi turcoaz asortati la geanta si i-a primit. Sunt in cutie si asteapta sa intregeasca tinuta de printesa.

Am vazut un film despre nunti care sa ma pregateasca de nunta. E genul de eveniment care cere o anumita stare. Trebuie sa fii pregatita pentru nodul din gat din momentul in care ii vezi impreuna atat de frumosi si fericiti si hotarati sa ramana la fel daca nu pana la adanci batraneti, macar cat de mult pot. Zicea in film la un moment dat ca iubirea inseamna sa accepti sa ii acorzi toata increderea ta omului de langa tine ca va reusi sa te accepte exact asa cum esti, toata viata si ca va face si el acelasi lucru in ceea ce te priveste. Nu suna greu deloc, nu? Filme...

Incerc sa-mi amintesc de ultima nunta, dar se pare ca nu a lasat decat niste urme de cafea pe rochia crem. Imi spunea cineva in urma cu vreo saptamana ca a auzit o teorie interesanta. Fictiune, intr-adevar, dar suna frumos asa, metaforic. Suna cam asa... In timp, amintirile oamenilor ajung sa nu mai aiba loc in creierul lor si ajung sa coboare cumva in par si sa ramana acolo. De fiecare data cand ne tundem, insa, taiem si din amintiri si ajungem sa pierdem o parte din ele. Ma intreb, in cazul in care e asa, cum si cine hotaraste care amintiri raman si care se pierd? Cronologic, dupa importanta, dupa sentimentul pe care ni-l lasa? Nu de alta, dar eu de fiecare data dupa ce ma tund ma simt fericita.

Realizez inca o data ca eu nu am visat niciodata la felul in care va fi nunta mea, unde, cum, cu ce rochie, ce pantofi, ce decor, ce culori, ce oameni, ce anotimp. Stiu doar ca, atunci cand va fi sa fie, unde va fi sa fie, o sa vreau neaparat sa dansez cu tata pe melodia asta:


Michael Bolton - Butterfly Kisses
Asculta mai multe audio diverse

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

4 comentarii:

Ursul spunea...

Urasc nuntile pentru un singur motiv: duc la casatorie. Insa e alegerea fiecaruia cum vrea sa-si incheie viata.

Si inca un lucru pe care-l urasc (cu o pasiune de nedescris, de aceasta data): Michael Bolton!

Michael Bolton!!! striga el velar, cu pumnii indreptati spre cer.

Lorelai spunea...

Of mai ursule! Sa stii ca de fapt piesa e cantata de Bob Carlisle, daca te ajuta sa renunti la pasiunea aia si sa asculti o piesa draguta:)

sami spunea...

ne nastem, ne casatorim, eventual ne despartim, murim. dar dragostea? unde e dragostea?

Lorelai spunea...

@Sami : Dragostea e exact acolo unde-i dam noi voie sa fie.
P.S: E foarte ciudat faptul ca ai formulat intrebarile asa, pentru ca am niste prieteni care imi spun "dragostea" si am avut pentru o secunda tendinta sa-ti raspund ca sunt acasa:). In al doilea rand, numele blogului meu se regaseste constant in ultimele tale posturi. Simpatice coincidente:)

Trimiteți un comentariu

Te ascult...