Ai impresia ca daca nu fumezi, nimic, niciodata, bei ocazional, iesitul la "cafea" e doar un mod de a spune ca iesi in oras inseamna ca nu esti dependent, nu ai vicii, esti numai bine. Dar esti?
Pun mana pe o tastatura in intimitatea camerei aproape roz, pentru prima data saptamana asta. Telefonul meu a inghitit atat de mult curent saptamana asta, cat nu a inghitit in trei luni de convietuire cu mine, deoarece mi-a hranit toate dependentele de tehnologie. El, singur, micutul...
Am trecut prin atatea stari in ultima perioada incat am uitat cum e sa scriu despre ele si sa le dau "cut" din viata reala si "paste"aici. Le-am lasat sa se consume singure, sa arda, ca un fitil fara bomba la sfarsit. Ar fi fost mai dramatic sa fie cate o bomba care sa aiba ca fitil cate o stare de a mea. In maxim o saptamana ar disparea orasul asta mic de pe harta. Ar mai ramane doar aeroportul de capul lui...
In general dau vina pe fazele lunii pentru starile mele schimbatoare, dar acum nici macar asta nu mai pot sa fac. Trebuie sa mi le asum, fara alti vinovati, fara jurii, fara judecatori. Nu de alta, dar se pare ca ultima data cand am adus astfel de acuzatii lunii (munei pt cunoscatori si prieteni), in urma procesului, a fost incarcerata. Presupun asta pentru ca lipseste cu desavarsire de pe cerul meu de aproape o saptamana si doar un penitenciar de maxima securitate ar putea sa o tina departe de mine atata timp.
Pe langa muna mai am frunzele de toamna care imi joaca feste constant. M-am simtit intr-o zi ca intr-o scena din Harry Potter, inconjurata de frunze caramizii si galbene si cu urme de verde care zburau in jurul masinii mele si pareau sa o ridice de pe sol si o poarte asa, pe un covor fermecat de frunze pana la cea mai apropiata benzinarie pentru un plin si un interior-exterior gratuit. Mirosul de bubble gum il dadeam eu.
La sfarsit de zi scurta, cu stele si fara luna, stau si ma intreb daca putem umple gaurile din piept cu dragoste.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Te ascult...