:)

RSS

Ladybug saves the day!


Am realizat de ceva timp ca atunci cand oamenii incep sa vorbeasca cu tine asa cum vorbesti tu cu ei, i-ai castigat.

Ca sa fie totul cat mai clar, o sa dau si cateva lamuriri. Eu sunt o printesa alintata si mi se pare normal ca toata lumea din jurul meu sa fie la fel, daca nu printesa, macar alintata. Astfel, pentru mine toata lumea e printesa, pisi, mami, honey, baby, dragoste si nu in ultimul rand, gargarita ( recunosc ca asta am preluat-o de la cineva si imi place maxim!). Din acest motiv, am ajuns sa fiu si eu pentru oamenii care ma plac tot pisi, mitzi, baby, dragoste si gargarita. De aici si titlul!:)

Pentru ca am invatat sa nu ma plang ci sa caut solutii am renuntat sa ma plang ca duc lipsa de propriul calculator si am inceput sa dau telefoane (pentru ca asta stiu sa fac cel mai bine), pentru a gasi un calculator de imprumut pana in momentul in care castigurile la loto ma vor ajuta sa acopar taxa la facultate, restantele, banchetul, cursul festiv, super-licenta si o minunatie de calculator nou, doar al meu! Zis si facut, s-a rezolvat, o perioada! Perioada a trecut!

Ma regaseam aseara, pe la 9, pe mocheta in camera, cu doua calculatoare dezmembrate si o surubelnita in mana. M-am chinuit un pic cu sursa aia pentru ca ceva nu se lega bine, dar am reusit! Din doua calculatoare am facut unul bun si ala e al meu. Adica cel vechi, cu desktop cu tatty teddy de Craciun si toate pozele din lume si proiectele! Minunat, de fapt minunata! Eu, sunt, recunosc, nu ma plang, chiar imi place! Mi-am facut singurica ziua sa sclipeasca si sunt mandra din cale-afara!

Ce mi-a mai facut viata sa sclipeasca in ultimele zile sunt lalele de la tati care stau frumusel pe birou si sunt colorate si superbe si un cuvant care nu-mi place de nicio culoare in anumite contexte, dar acum m-a facut mai mult decat fericita.

Am primit acum cateva zile un reply la un mail trimis de aproape o saptamana care spunea scurt: "Ok." Sincer, nu mi-a trebuit mai mult de atat. Nu vroiam detalii, vroiam doar sa stiu ca e ok. Si este! Ce? Am primit ok-ul pentru licenta. Va fi semnata si coordonata! Pana si subiectul este bun...deci lucrurile se leaga cum nu se poate mai bine. Ieri i-am facut si cuprinsul! Peste doua luni ma voi intitula "specialist in comunicare si relatii publice". Weeeeeeeeeeee!!

In final, am fost la film! Nu as fi crezut niciodata ca pot ameti si mi se paote face aproape rau la un film. Si stiu si de la ce! A fost de la ceafa! Nu...nu va imaginati ca e vorba de mancare pentru ca saptamana asta o ardem light cu salate si fara junk. Nu! Este vorba de ceafa protagonistului pe care am urmarit-o cu ajutorul unei camere care se zgaltaie cam un sfert de film. Si doar mi s-a spus ca asa va fi. Dar as mai fi eu daca n-as fi incapatanata? Am vazut "Eu cand vreau sa fluier, fluier", film in care Silviu, eroul, a fluierat o singura data dupa mama lui, dar asta pentru ca a vrut. Sa nu intelegeti ca este un film prost...nici de departe. E doar un film...romanesc, dar care reuseste sa transmita multe, sa te amuze, sa te intrige, sa te tina cu sufletul la gura si sa te lase cu gura cascata la sfarsit. Am platit 10 lei sa-l vad si nu regret...mi-a placut!

Ma intorc la cartea mea de tehnici de negociere pentru ca trebuie si cred ca si vreau!

Toate bune!:)

P.S:Astept cu nerabdare Lipdub-ul. Am propus si o piesa dar sa vedem ce iese:)


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Te ascult...