From Wikipedia, the free encyclopedia Small talk (phatic communication) is conversation for its own sake.
Deci da, daca si wiki spune, small talk-ul e o conversatie ca sa fie. Ca sa ce? Ca sa fie...Da! E genul de conversatie care imi displace maxim, dar ma vad nevoita sa o fac. Desi cateodata ma abtin. In cei doi ani de cand lucrez, am reusit sa imi gasesc cate un punct fix demn de admirat, indiferent in ce parte a liftului resusesc sa ajung. Sunt oameni cu care pur si simplu nu pot gasi un sbiect de conversatie, asa ca, prefer, desi mi-e greu, sa tac timp de 30 de secunde pana ajunge liftul la etajul trei.
Totusi sunt momente in care nu se poate evita. Stii ca va fi un dezastru, stii ca nu o sa ajute
la nimic, stii ca nu vrei sa faci asta, dar trebuie. Trebuie pentru ca e o persoana pe care o cunosti, care stii ca nu te place, desi tu nu esti pentru nicio secunda altfel decat minunata, si ai de stat 10 minute in aceeasi incapere cu ea. De tacut nu poti sa taci si nu simti nevoia sa vorbesti cu nimeni la telefon. Asa ca incepe:"Mama, ce nasol ploua!"..."Da, asa e!"..."Cum a fost azi?"..."Mmmm...nasol...la tine?"..."Da, tot cam asa." A se preciza ca intre replici exista un delay de cel putin un minut, minut in care te intrebi cu spaima daca intentia ta de small talk a esuat ataaaaaaat de grav.
Trece si asta. Oricum, in topul finalurilor "smashing" de small talk-uri de statie din vremea liceului il situam pe un domn care mi-a spus, suav, in timp ce i se apropia autobuzul:"Te las...cu vremea si cu amintirile!". Ce pot sa spun...he had me at...goodbye!
Tocmai am vorbit 48 de minute la telefon si am pierdut jumatate din ce aveam de scris. Incep sa comunic. E bine! E foarte bine, si-ti multumesc pentru ca ai rabdare sa ma inveti sa fac asta!
Desi sfarsitul de saptamana nu a fost printre cele mai reusite. A fost dubios de-a dreptul! Ziua de astazi am inceput-o bine, cu forte noi si multa incredere...in mine! In mine pentru ca in el s-a dus sau poate ca nu a fost niciodata acolo, ci mi-am imaginat-o eu! Cel mai sigur asta e, imaginatia mea bolnava care a inceput sa zboare aiurea noaptea cand ma pun in pat, pentru ca asta fac zanele cand nu dorm, se gandesc aiurea.
Astazi am dat mail-ul pentru licenta si un proiect, n-am facut dezordine in camera, am mancat de dimineata, am mancat un mar, am schimbat o evaluare proasta intr-una buna, am fost draguta, am fost pupata si mi s-a zambit frumos de catre Brad, am povestit cu o persoana noua si am impresionat-o placut pentru ca am ochi frumosi si o gandire interesanta, am condus o tigra pe drumul de poiana, am reusit sa ma abtin de la a vorbi cu cineva si a manca nesanatos, am vorbit cu tine si ti-am zis ce e cu mine si acum o sa dorm. Pentru toate astea sunt mandra de mine!
Noapte buna mie!
Deci da, daca si wiki spune, small talk-ul e o conversatie ca sa fie. Ca sa ce? Ca sa fie...Da! E genul de conversatie care imi displace maxim, dar ma vad nevoita sa o fac. Desi cateodata ma abtin. In cei doi ani de cand lucrez, am reusit sa imi gasesc cate un punct fix demn de admirat, indiferent in ce parte a liftului resusesc sa ajung. Sunt oameni cu care pur si simplu nu pot gasi un sbiect de conversatie, asa ca, prefer, desi mi-e greu, sa tac timp de 30 de secunde pana ajunge liftul la etajul trei.
Totusi sunt momente in care nu se poate evita. Stii ca va fi un dezastru, stii ca nu o sa ajute
la nimic, stii ca nu vrei sa faci asta, dar trebuie. Trebuie pentru ca e o persoana pe care o cunosti, care stii ca nu te place, desi tu nu esti pentru nicio secunda altfel decat minunata, si ai de stat 10 minute in aceeasi incapere cu ea. De tacut nu poti sa taci si nu simti nevoia sa vorbesti cu nimeni la telefon. Asa ca incepe:"Mama, ce nasol ploua!"..."Da, asa e!"..."Cum a fost azi?"..."Mmmm...nasol...la tine?"..."Da, tot cam asa." A se preciza ca intre replici exista un delay de cel putin un minut, minut in care te intrebi cu spaima daca intentia ta de small talk a esuat ataaaaaaat de grav. Trece si asta. Oricum, in topul finalurilor "smashing" de small talk-uri de statie din vremea liceului il situam pe un domn care mi-a spus, suav, in timp ce i se apropia autobuzul:"Te las...cu vremea si cu amintirile!". Ce pot sa spun...he had me at...goodbye!
Tocmai am vorbit 48 de minute la telefon si am pierdut jumatate din ce aveam de scris. Incep sa comunic. E bine! E foarte bine, si-ti multumesc pentru ca ai rabdare sa ma inveti sa fac asta!
Desi sfarsitul de saptamana nu a fost printre cele mai reusite. A fost dubios de-a dreptul! Ziua de astazi am inceput-o bine, cu forte noi si multa incredere...in mine! In mine pentru ca in el s-a dus sau poate ca nu a fost niciodata acolo, ci mi-am imaginat-o eu! Cel mai sigur asta e, imaginatia mea bolnava care a inceput sa zboare aiurea noaptea cand ma pun in pat, pentru ca asta fac zanele cand nu dorm, se gandesc aiurea.
Astazi am dat mail-ul pentru licenta si un proiect, n-am facut dezordine in camera, am mancat de dimineata, am mancat un mar, am schimbat o evaluare proasta intr-una buna, am fost draguta, am fost pupata si mi s-a zambit frumos de catre Brad, am povestit cu o persoana noua si am impresionat-o placut pentru ca am ochi frumosi si o gandire interesanta, am condus o tigra pe drumul de poiana, am reusit sa ma abtin de la a vorbi cu cineva si a manca nesanatos, am vorbit cu tine si ti-am zis ce e cu mine si acum o sa dorm. Pentru toate astea sunt mandra de mine!
Noapte buna mie!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Te ascult...