nustiunumamgandit...

Si iata-ne ajunsi in campuri nesfarsite…
(Ce poezie frumoasa mi-a fost scrisa…)

Cum sa incep?...ma gandesc cateodata la viata mea, la urme sapate, scrijelite, mangaiate in noi…urme in mine si urme in ceilalti…
Habar n-am ce sa scriu…mi-as dori sa pot fi capabila sa inteleg macar un pic din furtuna din creierul meu, sa-mi dau seama daca ma doare sau nu, dak imi vine sa plang sau sa rad isteric…
Labila psihic, burgheza, impun decenta…Clasic doar,am tras cocaina pe nas si ce bine a fost…cocaina burgheza ma va da pe spate…
Curios lucru cum ajungi sa te anturezi cu oameni care stiu absolut un cacat despre tine, si nu dau niciun cacat pe tine…
Ciudat lucru cum plangi infundat pe lumina stinsa, probabil fiindca incerci sa exorcizezi intunericul din sufletul tau…

Si aud muzici care amesteca in mine tot ce-a fost cu tot ce este…
Probabil totul a inceput cand nu m-am mai recunoscut in oglinda…
Apas play constant. E ceea ce stiu sa fac, sa dau play unui carton, o butaforie care ia ochii si da seama despre cum vreau sa fiu. Oare cum sunt? Da oare cum sunt?

“sunt asa si in multe feluri”…
”da mah, da asa se mai si combina oamenii”…
”habar n-am cum sunt, pot sa fiu intr-un fel si maine total altfel.si nu e fake nimic.”...
“ … cred ca m-am indragostit de tine…”

“Tu ce vrei?” “Nu stiu. Stabilitate. Vreau acum sa fi fost impreuna de un an”
Esti absurda…
Da-mi cafeaua aia si picteaza-mi un nud. Un nud cu tavan inalt. Clasic. Burghez.
Bai stii ce zic? Vreau simplitatea aia, aia frumoasa


Am incercat sa-i repar si mi-am piedut pe drum din suruburi. Sau una mai buna: am folosit piese de schimb de la mine. Ce sa zic…buna rau