Nimicuri.

Fiecare colt de cearceaf roz pal creponat e fierbinte. Ma intorc pe toate partile cautand un petec de racoare dar nu il gasesc. Deschid larg geamul. Afara e la fel de cald, dar plin de stele. E plin de stele, de greieri si de masini. Masini de toate felurile, care vin, care stau si care pleaca. Nu stiu care vin si care pleaca, dar pot sa-mi imaginez. Mai bine nu. Ma uit langa mine si vad o urma de corp uitata in asternuturi. Imi zboara mintea pentru o secunda si am impresia ca-i pot pune o eticheta. Ma razgandesc repede. Nu ar putea fi a ta pentru ca e pe partea dreapta si doar eu dorm pe partea dreapta la mine in pat. In ultimul timp de fapt dorm pe toate partile. Dorm mult, sau nu, visez, ma visez. Ma visez pe plaja de saptamana trecuta care a lasat atata dragoste sa se plimbe pe ea incat nu a mai ramas nicio scoica intreaga de adus ca amintire acasa, ma visez in apa atat de calda incat nici perechea de brate din jurul tau nu te putea face sa simti mai multa caldura, ma visez dansand haotic langa oameni pe care nu o sa ii mai vad vreodata dar care simteau acelasi ritm care nu ma lasa sa ma opresc o secunda. Ma trezesc, o iau de la capat. Stranut o data pe ora de parca as avea alergie la toata dragostea, atractia si chimia din jurul meu. Ma doare gatul ca reactie la aerul care impune conditii in jurul meu, la maini asezate acolo unde trebuie, la surasuri pline de subinteles si de prea multa dorinta care nu isi are locul. Ma tratez cu Paracetamol si Strepsils.

Am auzit ca doar oamenii inteligenti racesc vara.

Mie mi-e prea cald, ma doare stomacul de la pastilele de gat si imi vine iar sa stranut...