Am aruncat si ultimul buchet de flori cadou. Cu regrete, miros de apa de flori pe vaza verde si cu ultimul strop de speranta. Mi-am dorit lalele mov de ziua mea si am primit dorinta de a-mi oferi lalele mov. Si nu m-am suparat...lalele mov nu exista de ziua mea si nu vor exista niciodata. Trist, dar totusi nu. Intentia mi-a depasit orice umbra de asteptare.

Ma lupt cu o durere de masea care se chinuie sa ma dea gata de pe 14 iulie. M-am trezit cu ea in cap de atunci, am luat-o cu mine peste tot, mi-a ocupat tot timpul...am ajuns cumva sa o iubesc si sa fie parte din mine. Incerc totusi sa scap de ea in fiecare zi singura, si o data la doua zile cu ajutor. Nu pleaca. Azi am zis ca am ucis-o...i-am zis sa nu ma mai caute. M-a lasat cu lacrimi in ochi, nod in gat si degetul din mijloc ridicat in semn de protest. Credeam ca am scapat, ca asta a fost si cand colo e tot acolo in cap. I-am dat termen de inca o luna sa reziste langa mine, ajutata fiind sa plece de vizitele repetate la dentist, de anestezii, ace si alte nebunii adiacente.

N-am avut niciodata dureri de masea in viata mea, si m-am trezit din prima cu una acuta si pregnanta, cronica zice dentista. Cronic inseamna "Care se prelungește multă vreme și nu mai poate fi ușor înlăturat." Asa sa fie? Atunci de ce durerile de masea dau si ele fluturi?